O directivă europeană nu este o lege care funcționează identic în fiecare țară. Directivele sunt transpuse în legislație națională, și în cursul acestei transpuneri o țară face alegeri: privind domeniul de aplicare, privind supravegherea, privind sancțiunile, privind întrebarea care instituție anume va asigura respectarea. Danemarca este cunoscută ca o țară care, în materie de raportare privind sustenabilitatea și guvernanță corporativă, transpune relativ timpuriu și relativ meticulos. Aceasta nu înseamnă că regulile daneze sunt mai flexibile sau mai stricte decât media europeană în sens absolut — înseamnă că traducerea în practica daneză poate diferi pe puncte specifice de ceea ce este obișnuit pentru o conducere din Țările de Jos sau Germania.
Nucleul fiecărei directive europene privind sustenabilitatea este stabilit la nivelul UE: ce anume intră în domeniul de aplicare, ce subiecte trebuie raportate, ce standarde le corespund. Ceea ce stabilește un stat membru însuși este de obicei mai limitat, dar nu de aceea mai puțin important. Danemarca are o tradiție de legislație națională detaliată privind contabilitatea și situațiile financiare anuale, iar noile obligații europene sunt de regulă integrate în acest cadru existent, în loc să existe ca regim de sine stătător alături de legislația deja existentă. Aceasta are consecințe asupra locului unde o companie găsește obligația: nu neapărat într-un decret separat privind sustenabilitatea, ci integrată în legislația care se aplica deja situației financiare anuale și raportului de gestiune.
În plus, fiecare stat membru stabilește singur care autoritate de supraveghere este responsabilă și cum exercită aceasta supravegherea. În Danemarca, supravegherea raportării corporative se află de regulă în sarcina unei autorități centrale care administrează și alte registre ale societăților și controale ale situațiilor financiare anuale. Aceasta poate însemna că aceeași instituție care primește situația financiară anuală evaluează și raportarea privind sustenabilitatea — o construcție diferită de cea din țările în care un organism separat este desemnat special pentru raportarea privind sustenabilitatea.
Consecința practică este că o companie cu o entitate daneză nu poate presupune că textul european în sine este suficient pentru a înțelege ce se așteaptă de la acea entitate. Domeniul de aplicare exact, pragurile exacte și termenele se află în legislația daneză de transpunere, nu în directiva europeană. Cel care dorește să știe cu certitudine dacă o filială daneză trebuie să raporteze independent, sau poate fi inclusă în raportarea de grup a societății-mamă, sau ce instituție ce dovadă anume solicită, trebuie să consulte textul danez actual — nu rezumatul european.
Acest model nu este unic pentru Danemarca. Și în cazul Irlandei, Austriei, Cehiei și Portugaliei se observă că implementarea națională a unei reguli europene diferă puțin de ceea ce se aștepta: o altă autoritate de supraveghere, o altă încadrare în legislația existentă, o altă interpretare a momentului în care o filială trebuie să raporteze independent. O conducere care a citit doar directiva europeană poate avea, din această cauză, o imagine greșită despre ceea ce se așteaptă efectiv într-o anumită țară.
Pe lângă nivelul național, sectorul joacă și el un rol în ceea ce o companie trebuie de fapt să demonstreze. O companie de construcții cu o filială daneză se confruntă cu alte riscuri în lanțul de aprovizionare și alte puncte de raportare decât un prestator de servicii, și această distincție sectorială este independentă de transpunerea specifică țării. Cel care dorește să știe ce reguli ESG se aplică specific sectorului construcțiilor poate consulta pagina despre întrebarea sub ce reguli ESG se încadrează sectorul construcțiilor, iar pentru companiile din domeniul instalațiilor tehnice există o prezentare similară despre obligațiile ESG pentru sectorul instalațiilor. Ambele niveluri — țara și sectorul — determină împreună ce obligație se aplică exact, cine este responsabil pentru aceasta și ce dovadă trebuie să poată prezenta o conducere.
A ști că o entitate daneză se încadrează într-o anumită obligație este un prim pas. Pasul următor este a demonstra că societatea respectă acea obligație: cine în cadrul organizației este responsabil de fiecare obligație, ce dovadă îi corespunde, și ce control asigură că dovada respectivă este pregătită la timp și în ordine. Exact pentru acest lucru este destinat Compliance Check al csrdcompliance.net — nu ca un al doilea set de reguli alături de legislația europeană și daneză, ci ca nivelul care stabilește, pentru fiecare obligație, cine este responsabil de ce și cu ce poate demonstra o conducere că are situația sub control.
Instrumentul care construiește acea prezentare pentru fiecare obligație este în curs de dezvoltare. Cel care dorește să se ocupe concret de acest lucru se poate înscrie pe lista de așteptare și va fi notificat imediat ce Compliance Check devine disponibil.
Când este clar ce obligații se aplică și cine este responsabil de acestea, rămâne întrebarea cât timp costă efectiv respectarea și menținerea lor la zi. FTE TO AI oferă în acest sens un scan de lucru care calculează, pentru fiecare sarcină, ce parte din muncă poate fi preluată de AI, astfel încât o conducere să nu știe doar ce trebuie făcut, ci și câtă capacitate necesită acest lucru în mod structural.
Vraag maar welke verplichting op u van toepassing is, en waaraan u dat kunt aantonen.
Answers come from this site’s knowledge base. Not tailored advice, and not a scan of your company.