O directivă europeană impune un rezultat, nu un text. Fiecare stat membru transpune acea directivă în legislație națională, și în această transpunere apare spațiu de manevră. Irlanda face în acest sens propriile alegeri: în domeniul de aplicare precis, în modul în care este organizat supravegherea, și în termenele impuse companiilor. Cine consultă doar textul european nu vede ce a fost adăugat, omis sau formulat diferit în transpunerea irlandeză. Această diferență este adesea mică pe hârtie și mare în practică.
Mecanismul din spatele acestei abateri este mereu același. O directivă oferă un cadru; parlamentul național sau autoritatea competentă completează acest cadru cu propriile definiții, proprii autorități de supraveghere și propriile regimuri de sancțiuni. În Irlanda, transpunerea se face prin legislație națională care se racordează la cadrele existente de drept societar și contabil, cu o structură de supraveghere proprie. Aceasta înseamnă că o obligație care pare clară în textul european poate primi în interpretarea irlandeză un domeniu de aplicare diferit, un moment diferit de intrare în vigoare, sau o altă parte care exercită supravegherea. Limitele, pragurile și termenele precise se găsesc în textul legii irlandeze și în explicațiile aferente ale autorității de supraveghere; acel text îl consultați pentru situația actuală, nu un rezumat la distanță.
Pentru un consiliu de administrație, CFO, General Counsel sau auditor intern, întrebarea nu este doar dacă compania se încadrează în directiva europeană, ci dacă compania se încadrează în transpunerea irlandeză a acelei directive, și în ce condiții. Acestea sunt două întrebări diferite cu posibil două răspunsuri diferite. Un grup cu o entitate irlandeză poate primi obligații pe care compania-mamă dintr-o altă țară nu le are, sau invers. Aceeași companie se poate încadra într-o obligație într-o țară și nu în alta, pur din cauza modului în care legiuitorul național a interpretat directiva. Acest lucru nu este unic pentru Irlanda: aceeași dinamică se manifestă la interpretarea austriacă a aceloraşi obligații europene, la transpunerea cehă și accentele proprii puse în aceasta și la abordarea portugheză privind obligația de raportare și supraveghere. Firul roșu este mereu același: prevederile naționale specifice sunt subestimate structural, în timp ce ele determină dacă, când și cum se aplică efectiv o obligație.
Abaterea dintre linia europeană și transpunerea irlandeză nu este doar o întrebare pentru departamentul juridic. Ea determină cine din organizație este responsabil pentru o obligație, ce probe trebuie să poată prezenta acea persoană, și ce control este legat de aceasta. Un consiliu de administrație care dorește să demonstreze că are situația sub control nu se poate baza doar pe constatarea că există „o obligație europeană”. Are nevoie de: care obligație exact, cine este responsabilul, ce probe există, și ce control demonstrează că acele probe sunt corecte și actuale. Fără această legătură cu textul național, o prezentare generală a conformității rămâne o presupunere, nu un sistem demonstrabil.
Acest lucru se manifestă mai larg decât într-un singur sector. Și în sectoare care se confruntă deja cu reglementări stratificate, nivelul național contează: gândiți-vă la întrebarea ce obligații ESG se aplică specific în construcții sau cum se încadrează sectorul instalațiilor în reglementarea ESG. Și în cadrul aceleiași țări, nivelul național poate fi el însuși stratificat, cum se poate vedea la prezentarea generală a prevederilor naționale specifice aplicabile în Germania. Mereu este valabil: textul european este punctul de start, textul național este locul unde obligația devine concretă.
Compliance Check este construit pentru a nu separa aceste două niveluri, ci pentru a le lega. Prezentarea generală identifică ce obligații se aplică unei organizații, pe baza directivei europene și a modului în care țara relevantă — în acest caz Irlanda — a transpus acea directivă. Pentru fiecare obligație, prezentarea generală indică un responsabil, precizează ce probe sunt necesare, și legă de aceasta un control: o modalitate de a stabili că probele sunt actuale și corecte. Acesta nu este un set de reguli suplimentar față de legislația europeană și națională; este nivelul care demonstrează că un consiliu de administrație știe unde se situează, indiferent din care țară provine exact obligația.
Acest Compliance Check este în prezent în construcție. Cei care doresc să îl folosească de îndată ce instrumentul este disponibil se pot înscrie pe lista de așteptare. Nu se oferă nimic care funcționează deja acum; se comunică sincer când va fi cazul.
Cine știe deja ce obligații se aplică, care responsabil este asociat acestora și ce probe sunt necesare, se confruntă în mod firesc cu următoarea întrebare: cine execută această muncă, și cât de mult din aceasta poate fi automatizat. Scanul de lucru al FTE TO AI calculează pentru fiecare sarcină ce parte din muncă poate fi preluată de AI, astfel încât să devină clar unde rămân necesare ore de muncă umană și unde un sistem poate ține el însuși evidența probelor și a controlului. Această perspectivă se leagă direct de întrebarea la care răspunde această pagină: nu doar ce obligație se aplică, ci și cum poate organizația să continue să respecte structural și demonstrabil acea obligație.
Vraag maar welke verplichting op u van toepassing is, en waaraan u dat kunt aantonen.
Answers come from this site’s knowledge base. Not tailored advice, and not a scan of your company.