O directivă europeană nu este o lege care funcționează automat identic în fiecare țară. CSRD trebuie transpusă de fiecare stat membru în legislație națională, și acel moment de transpunere este momentul în care apar diferențele. Germania are propria tradiție legislativă, propriile autorități de supraveghere și propriul mod de aplicare. Cine presupune că textul european reprezintă întreaga poveste ratează exact partea care, în practică, are cel mai mare impact.
Directiva în sine conține baza comună: cine se încadrează în domeniul de aplicare, ce trebuie raportat și conform cărui cadru. Dar o directivă lasă spațiu de manevră statelor membre. Germania poate elabora anumite părți mai strict, poate adăuga definiții suplimentare, poate stabili termene proprii pentru implementarea națională, sau poate încredința aplicarea unor instanțe care lucrează diferit față de alte țări. Acest spațiu de manevră nu este întotdeauna utilizat într-un mod vizibil sau evident. El se află în detalii: modul în care o autoritate de supraveghere interpretează o normă, ce rol primește auditorul în cadrul controlului, sau cât de strict se verifică concordanța dintre raportul de administrare și raportarea de sustenabilitate.
Dacă și cum o anexă națională este relevantă pentru compania dumneavoastră depinde de o serie de factori care variază în funcție de situație:
Niciunul dintre acești factori nu poate fi evaluat izolat. Ei interacționează între ei, iar rezultatul diferă de la o companie la alta. De aceea, nu are prea mult sens să menționăm aici un prag fix sau un termen fix: aceste cifre se modifică, sunt stabilite în cadrul fiecărui proces legislativ și se găsesc în textul legal german actual și în explicațiile care îl acompaniază, nu într-un rezumat care încearcă să cuprindă totul.
Firul roșu în cazul anexelor naționale este mereu același mecanism: un stat membru folosește spațiul de manevră permis de directivă pentru a adăuga ceva, a înăspri ceva sau a formula ceva puțin diferit față de textul european de bază. Acest lucru nu se întâmplă doar în Germania. Companiile active și în Franța se confruntă cu întrebări similare, despre care puteți citi în modul în care Franța a transpus obligațiile CSRD, iar acest lucru este valabil și pentru legislația aplicabilă prin transpunerea belgiană a obligației europene de raportare. Companiile cu o filială în sudul Europei ar face bine să analizeze și modul în care Spania a transpus la nivel național directiva europeană CSRD, întrucât modul de supraveghere de acolo diferă pe anumite componente de abordarea germană.
Acest model este exact motivul pentru care o abordare de conformitate care se limitează la directiva europeană este incompletă pentru o companie cu activități în mai multe țări. Obligația care pare fixă la nivel european poate necesita, în funcție de țară, un proprietar diferit, un document doveditor diferit sau un control diferit.
Punctul de plecare al acestui mediu nu este repetarea textelor legale, ci clarificarea a ceea ce o companie trebuie să poată demonstra. Pentru fiecare obligație care rezultă din transpunerea germană, întrebarea este: cine este responsabil în cadrul organizației, ce dovadă arată că obligația a fost respectată, și ce control asigură că acest lucru este repetabil, nu unic. Această structură triplă — proprietar, dovadă, control — nu se schimbă în funcție de țară. Ce se schimbă este conținutul care trebuie completat, întrucât obligația de bază poate fi puțin diferită în Germania față de o țară vecină.
Acesta este și motivul pentru care o listă de verificare generică nu este suficientă pentru o companie cu o filială germană sau o societate-fiică germană. Întrebarea nu este doar dacă se raportează, ci dacă a fost identificată prevederea națională corectă, dacă se înregistrează dovada corectă la proprietarul corect, și dacă acest lucru poate fi demonstrat în momentul în care o autoritate de supraveghere sau un auditor solicită acest lucru.
În momentul în care este clar ce obligații se aplică, cine este proprietarul și ce dovadă este necesară, apare o imagine de ansamblu a sarcinilor care trebuie executate: colectarea datelor, redactarea documentelor, organizarea controalelor, alinierea raportărilor. Nu toată această muncă necesită același efort, și nu toată această muncă trebuie realizată de oameni. Scanul de lucru al FTE TO AI calculează, pentru fiecare sarcină, ce parte din aceasta poate fi realizată de AI, astfel încât să devină clar unde este necesară capacitate și unde nu. Pentru o companie care abia începe să cartografieze obligațiile germane, acesta este un pas logic următor la întrebarea ce anexe se aplică exact.
Vraag maar welke verplichting op u van toepassing is, en waaraan u dat kunt aantonen.
Answers come from this site’s knowledge base. Not tailored advice, and not a scan of your company.