CSRD este o directivă, nu un regulament. Această distincție pare juridică, dar are consecințe directe pentru orice întreprindere care dorește să știe dacă se încadrează în obligația de raportare. O directivă stabilește un obiectiv și un cadru minim; legiuitorul național determină modul în care acel obiectiv este transpus în dreptul propriu. Italia, la fel ca orice alt stat membru, a interpretat această transpunere în felul său. Aceasta înseamnă că textul european este punctul de plecare, dar nu punctul final pe care o întreprindere se poate baza.
Transpunerea afectează mai multe elemente simultan: cine se încadrează exact în domeniul de aplicare, care instituție exercită supravegherea, ce sancțiuni se aplică în absența unui raport și ce rol primește organizația națională de audit sau de supraveghere în verificarea informațiilor de sustenabilitate. Fiecare dintre aceste elemente poate fi formulat ușor diferit în textul italian față de directiva propriu-zisă, și exact această diferență este ceea ce întreprinderile trec adesea cu vederea.
Pragurile europene privind dimensiunea întreprinderii constituie un punct de referință comun, dar modul în care un stat membru tratează grupurile, societățile-mamă și filialele interne ale concernelor străine poate diferi. Italia are o structură de întreprinderi proprie, cu multe întreprinderi familiale de dimensiune medie și structuri de tip holding, iar modul în care legea națională abordează consolidarea în cadrul acestor structuri determină, printre altele, care entitate întocmește în final raportul și cine semnează pentru acesta. O filială care la nivel european pare să rămână în afara sferei de aplicare poate, printr-o adăugire națională, să se încadreze totuși în cerc, sau invers.
Și calendarul obligației cunoaște o interpretare națională. Directiva prevede o introducere etapizată pe categorii de întreprinderi, dar datele exacte, regimurile tranzitorii și eventualele excepții pentru sectoare specifice sunt stabilite la nivel de țară. Pentru o întreprindere care își planifică activitatea pe baza unui calendar european, textul italian poate conține o dată de intrare în vigoare diferită sau un regim tranzitoriu diferit.
În timp ce directiva stabilește un cadru pentru asigurare, legea națională determină cine este autorizat în Italia să efectueze această verificare și în ce condiții. Aceasta nu afectează doar auditorul extern, ci și organizarea internă: cine în cadrul întreprinderii pregătește procesul, ce dovezi sunt înregistrate și cum rezistă aceste dovezi la o verificare efectuată conform regulilor italiene.
Sancțiunile pentru absența unui raport, pentru caracterul incomplet sau pentru informații incorecte nu constituie nici ele o mărime dată la nivel european. Directiva cere statelor membre să stabilească sancțiuni efective, proporționale și disuasive, dar lasă interpretarea în sarcina dreptului național. Aceasta înseamnă că natura și gravitatea unei sancțiuni în Italia pot diferi de ceea ce se aplică într-o altă țară pentru aceeași abatere.
Această subestimare a antetelor naționale nu este un incident izolat al unei singure țări. Același mecanism se manifestă la transpunerea poloneză a CSRD și consecințele asupra obligației de raportare, la abordarea suedeză privind supravegherea și sancțiunile în cadrul CSRD și la interpretarea daneză a pragurilor și termenelor tranzitorii. Și în jurisdicții mai mici, precum se descrie la transpunerea irlandeză a directivei europene de sustenabilitate, la interpretarea austriacă a consolidării și raportării de grup și la regulile cehe privind supravegherea raportării de sustenabilitate, reiese de fiecare dată același fir roșu: textul european este fundamentul comun, dar textul național este locul unde obligația devine concretă.
Cine dorește să afle pentru Italia unde se află exact textul actual, care instituție publică transpunerea națională și ce praguri se aplică în acest moment, face bine să consulte direct acea sursă. Această pagină descrie mecanismul prin care o regulă europeană poate avea rezultate diferite de la o țară la alta, nu cifrele sau termenele actuale în sine, întrucât acestea se pot modifica și pot varia în funcție de sursă.
Stabilirea dacă și cum o întreprindere din Italia se încadrează în obligația de raportare este un prim pas. Urmează apoi întrebarea cine în cadrul organizației poartă ce obligație, ce dovezi sunt necesare și ce control demonstrează că conducerea are situația sub control. Acesta este domeniul Compliance Check, aflat în dezvoltare pe acest site. Cine dorește deja să afle ce parte din munca subiacentă, de la clarificarea domeniului de aplicare până la întocmirea documentelor justificative, poate fi accelerată cu AI, poate solicita o evaluare în cadrul werkscan de la FTE TO AI, care identifică pe sarcini care parte din muncă poate fi preluată.
Vraag maar welke verplichting op u van toepassing is, en waaraan u dat kunt aantonen.
Answers come from this site’s knowledge base. Not tailored advice, and not a scan of your company.