CSRD este o directivă, nu un regulament. Această distincție este esența oricărei întrebări despre titlurile naționale. O directivă stabilește un obiectiv și un cadru minim; fiecare stat membru traduce acest lucru în propria legislație națională, cu propriul proces legislativ, propria terminologie și propriul spațiu pentru a face anumite părți mai stricte sau mai specifice. Franța a realizat această traducere în cadrul propriului sistem juridic, cu codificare în propria legislație comercială și a societăților. Aceasta înseamnă că textul francez nu corespunde automat unu la unu cu textul sursă european, nici atunci când intenția este identică.
Pentru un consiliu de administrație care trebuie să demonstreze că deține controlul, acesta nu este un aspect teoretic. Cine consultă doar directiva europeană și presupune că elaborarea națională coincide automat cu aceasta, riscă să omită o obligație care în textul francez este organizată puțin diferit, sau care a început să se aplice puțin mai timpuriu sau mai extins decât se prevede în directiva însăși.
Franța are deja de mai mult timp o tradiție de raportare nefinanciară obligatorie, cu un cadru național propriu existent care a precedat implementarea CSRD. La transpunerea unei directive europene într-o țară cu un cadru național existent, apare frecvent o concurență: noua obligație europeană este integrată în structurile naționale existente, în loc să existe ca un cadru complet nou alături de cel vechi. Această concurență poate avea consecințe asupra cine anume se încadrează în obligație, care instituție exercită supravegherea și ce cerințe adiționale sunt impuse cu privire la formă sau la asigurare (assurance).
Dacă, și în ce măsură, acest lucru face o diferență pentru o anumită întreprindere, depinde de textul exact al transpunerii franceze la momentul consultării și de poziția proprie a întreprinderii în cadrul domeniului de aplicare. Aceasta nu este o constantă; legislația și interpretarea acesteia de către autoritatea de supraveghere franceză competentă se pot modifica. Menționarea unui prag fix sau a unui termen fix ar crea pe această pagină o falsă certitudine care nu rezistă în momentul în care textul este modificat.
Mecanismul care se manifestă în Franța nu este unic pentru această țară. Modelul se repetă de fiecare dată când o directivă primește o transpunere națională într-un stat membru cu un cadru de raportare propriu existent sau cu o structură de supraveghere proprie. Ceea ce se modifică, de regulă, este unul dintre cele trei elemente: domeniul de aplicare al celor care se încadrează în obligație, instituția care exercită supravegherea și aplicarea, și forma în care raportarea trebuie transmisă, inclusiv cerințele privind asigurarea (assurance). Aceeași regulă europeană poate astfel să se aplice mai timpuriu într-o țară decât în alta, sau cu o delimitare puțin diferită a grupului-țintă.
Aceasta este exact motivul pentru care titlurile naționale sunt atât de des subestimate. Un consiliu de administrație care cunoaște textul european crede că cunoaște obligația. Dar titlul național este locul unde obligația devine concretă: care instituție solicită dovezi, în ce formă, și de la cine. Această diferență se observă în mod similar și în alte state membre. Astfel se poate observa cum se modifică elaborarea națională atunci când analizați modul în care Belgia a implementat CSRD la nivel național, modul în care Spania a transpus directiva europeană în legislația proprie, sau elaborarea italiană a aceleiași obligații europene. De asemenea, transpunerea poloneză a CSRD, elaborarea suedeză a directivei și titlul național danez pentru aceeași regulă europeană arată că baza europeană este constantă, dar stratul național nu este.
Această pagină descrie mecanismul, nu situația actuală a textului francez. Cine dorește să afle exact ce se aplică în acest moment, verifică direct textul legislativ francez oficial și publicațiile autorității de supraveghere franceze competente, și nu un rezumat care a fost scris la un moment din trecut. Legislația în curs de transpunere este o țintă în mișcare; un text care este corect astăzi poate să nu mai fie astfel după o modificare legislativă.
Ce rămâne totuși sigur este întrebarea pe care un consiliu de administrație trebuie să și-o pună, independent de textul exact: este stabilit cine în cadrul organizației este responsabil pentru urmărirea transpunerii franceze, există un moment fix la care acest text este verificat din nou, și există dovada acestei verificări. Aceasta nu este o afirmație de fond despre ceea ce impune Franța, ci o afirmație despre modul în care o organizație deține în mod demonstrabil controlul asupra unei obligații care se poate modifica.
A cunoaște faptul că există un titlu național nu este același lucru cu a demonstra că organizația este pregătită pentru acesta. Compliance Check, în curs de dezvoltare, este destinat să stabilească pentru fiecare obligație un responsabil, dovada și un control (control), astfel încât un consiliu de administrație să poată arăta în orice moment cine este responsabil pentru ce și pe ce se bazează acest lucru. Pentru cei care doresc să îl folosească de imediat ce va fi disponibil, este deschisă o listă de așteptare.
Urmărirea transpunerilor naționale, semnalarea modificărilor și consemnarea dovezilor pentru fiecare obligație reprezintă în mare parte o activitate repetabilă: verificarea surselor, ținerea evidenței modificărilor și structurarea documentației. Acest lucru o face un candidat potrivit pentru a fi analizat în cadrul scanării activității (werkscan) de la FTE TO AI, care identifică pentru fiecare sarcină ce parte din această activitate poate fi preluată de AI și ce parte rămâne muncă umană.
Vraag maar welke verplichting op u van toepassing is, en waaraan u dat kunt aantonen.
Answers come from this site’s knowledge base. Not tailored advice, and not a scan of your company.